Darius, tânărul de 21 de ani mort după ce a căzut în Retezat

0
11
Darius, tânărul de 21 de ani mort după ce a căzut în Retezat

Un tânăr de 21 de ani și-a pierdut viața în Masivul Retezat, după ce a alunecat pe o porțiune acoperită cu gheață și a căzut de pe creastă. Darius era membru al unei asociații de canotaj din județul Timiș.

Accidentul s-a produs sâmbătă, în zona dintre Șaua Custurii și Vârful Păpușa, pe versantul vestic al crestei care leagă Șaua Custurii de Vârful Păpușa Mică. Tânărul se afla pe munte împreună cu mai mulți colegi, însă aceștia nu au reușit să ajungă la el și au cerut ajutorul salvatorilor montani.

Salvamontiștii hunedoreni au desfășurat căutările pe parcursul întregii nopți. Pentru localizarea victimei au fost utilizate un câine de urmă și o dronă dotată cu cameră de termoviziune.

Mesaje de rămas-bun

Asociația Județeană de Canotaj Timiș a transmis un mesaj de condoleanțe după moartea sportivului: „Darius, ai plecat mult prea devreme, lăsând în urmă suflete îndurerate și amintiri care nu vor muri niciodată. E nedrept că un suflet atât de tânăr a trebuit să plece înainte să apuce să trăiască tot ce avea lumea să-i ofere. Odihnește-te în pace, Darius. Vei rămâne mereu unul dintre acei oameni pe care viața i-a luat prea devreme, dar pe care sufletul nu îi va uita niciodată. Sincere condoleanțe familiei și apropiaților!”.

Și prietenii tânărului au publicat mesaje de regret. „Ai iubit muntele, ai iubit viața și ai avut atâtea lucruri frumoase de oferit lumii. Ai fost un campion, Darius, iar pentru noi vei rămâne mereu un învingător. Din păcate, de data aceasta, muntele te-a păstrat acolo sus, departe de noi (…) Drum lin, prieten drag! Să-ți fie somnul lin și cerul senin! Unele despărțiri nu au rămas-bun… au doar lacrimi, amintiri și un dor care nu se va termina niciodată”, a scris unul dintre apropiații săi.