Romanchuk revine la Universitatea Craiova pentru meciul cu FC Argeș

0
28
Romanchuk revine la Universitatea Craiova pentru meciul cu FC Argeș

Universitatea Craiova primește duminică seară, de la ora 21:30, vizita lui FC Argeș pe stadionul „Oblemenco”. Cel mai important anunț înaintea acestei partide este revenirea lui Oleksandr Romanchuk, fundașul ucrainean care a lipsit o perioadă îndelungată din cauza unei rupturi musculare suferite la antrenamente.

Romanchuk a ratat meciurile cu Dinamo (1-5), Levski Sofia (2-2) și Petrolul (4-0), iar în turul cu KuPS din Finlanda, deși era apt, oltenii nu au riscat să-l folosească pe gazonul artificial. Rămâne de văzut dacă va fi titular sau va intra în repriza a doua, antrenorul Filipe Coelho urmând să decidă în funcție de starea sa fizică.

Tehnicianul portughez pregătește schimbări masive față de ultimul meci din campionat, cu Petrolul. Motivul principal este protejarea jucătorilor de bază înaintea returului decisiv cu KuPS, programat pe „Oblemenco”. Astfel, vor evolua din primul minut Sava, Crețu, Băluță, Telles, Matei, Elisor și, cel mai probabil, Băsceanu.

O situație similară cu cea a lui Romanchuk o are și Assad, absent de la mijlocul lunii iulie și cu doar 30 de minute jucate în Finlanda. Ambii jucători vor primi minute contra Argeșului tocmai pentru a fi în formă optimă la returul din turul 3 al Europa League.

Remiza 1-1 obținută în deplasare la KuPS nu a fost privită ca un eșec de Filipe Coelho, care și-a lăudat adversarii. „Un rezultat bun, ținând cont că am jucat în deplasare, pe un gazon artificial. Adversarii au avut o reacție foarte bună și mi-au confirmat că sunt puternici. Când vom juca din nou, vom pregăti meciul și mai bine și cu siguranță vom merge mai departe cu ajutorul suporterilor”, a declarat antrenorul oltenilor.

Dacă trece de KuPS, Universitatea Craiova va înfrunta în turul următor câștigătoarea duelului dintre Ararat-Armenia și NK Celje, echipe care se confruntă în turul 3 al Champions League. Miza este, prin urmare, una considerabilă pentru campioana en-titre.