Numele brandului Kerastase a apărut pentru prima oară în anul 1964, când în laboratoarele L’Oreal a început conceperea acestei linii profesionale. Motivul pentru care ele au fost atât de repede îndrăgite de către persoanele care le-au acordat o şansă este că acolo se află munca a peste 700 de cercetători din ţări SUA, China, India, Brazilia sau Japonia. Împreună, aceştia au gândit şi au testat produsele până când le-au scos pe piaţă pe cele mai bune. Mai mult decât atât, testarea produselor Kerastase nu se compară cu a niciunui alt produs, acestea trecând prin mâinile a peste 60 de profesionişti de la Centrul de Evaluare din Paris (acesta fiind şi singurul din întreaga lume) şi prin experienţele personale şi individuale a peste 8000 de voluntari în domeniul testării.
Ca şi pielea, părul necesită îngrijire atentă dacă ne dorim să-i păstrăm sănătatea şi frumuseţea. Doar samponul, singur, nu poate face toate aceste lucruri, fiindu-i necesare o serie de produse cosmetice, în funcţie de nevoile pe care le are. Este raţiunea pentru care specialiştii au dezvoltat variate produse pentru îngrijirea părului. Ceea ce au facut, de altfel, şi cei de la Kerastase.
Din fericire, produsele Kerastase sunt disponibile în numeroase variante pentru ca toata lumea să fie fericită atunci cand încearcă să aleagă un produs de la ei. Puteţi opta de la produsele de îngrijire precum şampoane, balsamuri, măşti şi tratamente de păr şi până la cele mai cunoscute produse de styling precum fixative, spume de păr sau spray-uri. Toate acestea fac parte din diferite game împărţite în funcţie de tipurile de păr, de culoare, probleme frecvente si rezultate. Primul pas si cel mai important este sa faceti alegerea potrivită pentru dumneavoastră, iar ulterior este absolut necesar să urmaţi toate indicaţiile de pe ambalajul fiecărui produs în parte. Mai mult decât atât, este dovedit ştiinţific că folosirea mai multor produse din aceeaşi gamă oferă rezultate mult mai bune.
Dacă, în general, şampoanele au ca şi obiectiv curăţarea părului de impurităţi, există şi astfel de produse care urmăresc obiective specifice cum ar fi repararea, reconstrucţia, energizarea sau obţinerea de volum. Un şampon reparator, prin componenta sa, va pune accent pe intensificarea reconstrucţiei şi reconsolidării firului de păr, îmbunătăţirea nivelului de protecţie împotriva daunelor, curăţarea delicată şi oferirea unei refinisări speciale, eliminarea apariţiei vârfurilor despicate. Este special conceput pentru utilizare zilnică, ceea ce va ajuta în principal părul supus frecvent diverselor tratamente termice, între ingrediente regăsindu-se complexul Cylane Ciment – Intra-Cylane, Ceramida R şi Pro-Keratina. Pentru un scalp şi un par gras, Kerastase propune o formulă cu glicină şi vitamina B6 care curăţă şi purifică intens scalpul, un şampon conceput pentru rădăcinile uleioase ale firului de păr care ajută la eliminarea excesului de sebum, echilibrează scalpul în timp ce hrăneşte şi descurcă firul de par, îl face moale şi strălucitor. În vederea obţinerii unui efect anti-cădere dar şi pentru a-l energiza, este nevoie de contribuţia unor produse pentru îngrijirea părului special concepute. Este nevoie de un şampon care să dea un impuls instantaneu părului, oferind densitate prin optimizarea microcirculaţiei, stimulând rata de creştere, oferind textură firului de par. Un astfel de produs contine GL un stimulent energizant, agenţi de stimulare care aprind metabolismul în celulele de par, creşte micro-circulaţia şi creşte rata de schimb intracellular, oferă textură pentru volum şi asigură particule de creştere a părului şi un agent calmant care funcţionează împotriva inflamaţiei şi are un efect de răcire.